Trag aer în piept, mă simt defectă; respiraţia-mi e grea şi sufletul rătăcit. Chipul îmi este terorizat de epuizare şi corpul îmi moare.
M-am îmbolnăvit de oboseală, răceala m-a cuprins şi sufletul-mi cedează, sunt obosită, obosită. Înghit ceaiul cel de veci, ceaiul vindecării. Nu simt decât cum papilele mele sunt invadate de un gust amărui, trag un fum după un alt fum, uşor uşor pentru a nu-mi zgâria interiorul glasului.
Plămânul meu drept îmi răspunde făcându-mă să-mi scot şi ultima suflare, tuşesc, inima mea bate prea puternic; şi nu este din dragoste.
Mă sufoc între patru pereţi portocali, îmi pun mâinile în cap şi închid ochii auzind slab un sunet de chitară, nu-mi deschid ochii şi în sufletul meu ţip fără durere.
Îmi pun capul pe o pernă moale de fulgi, zâmbesc în speranţa de a adormi...eşec. Eşecul nopţii, mă simt trolată de propriul corp, devin un mort-viu-umblător şi simt cum corpul mei se va distruge precum cele două turnuri gemene.
Prietene, de ce nu-mi laşi viaţa armonioasă liberă? Îmi întreb gâtul ce nu-mi dă pace; posacă şi partă înconjurată de nebunie vorbesc cu propriul eu. Încep să plâng, să-mi epuizez starea la maxim, să nu mai am vreo speranţă de ridicare.
Am urât întotdeauna boala, niciodată nu am avut parte de ea şi uite că ea şi-a dorit să mă iubească, poate prea mult, încerc să o părăsesc uşor şi fără durere...
cel mai bun medicament pentru raceala este moldaminul chiar daca este foarte dureros.
RăspundețiȘtergere