2016, anul ce ne-a trezit la realitate, pe unii dintre noi.
2016, anul ce mi-a adus numai belele, dar si mici bucuri printre ele. Fericire, tristete, nebunie, agitatie, vise daramate, alte vise create, iubire si regrete.Nu am scris pe tot parcursul anului, nu pentru ca nu am avut timp sau poate chef, ci pentru ca nu.
Anul meu a inceput ca un fulger, am vazut doar holuri si saloane de spital, am picat examene si am pierdut timp.
Multa agitatie, pana in 29 februarie, se facea ca anul acesta sa fie bisect, si sa isi doreasca sa imi ia mama in ziua respectiva. Am plans, am strigat si am urlat, am crezut ca nu voi mai stii sa fiu om dupa ziua aceaia. Au urmat zile de chin si deplasare mintala. M-am pierdut, m-am pierdut pe mine ca persoana si inca incerc sa ma regasesc.
Am revenit la facultate, mi-am luat examenele intr-un chin teribil. Nu am mai avut chef de nimic, nici macar de aspectul meu.
Mi-am revenit usor, devenind super edgy si enervanta, ignoram totul in jurul meu si nu imi pasa de nimic.
Realizand ca inca pot zambi am zis ca trebuie sa fac ceva cu viata mea, am dat la o parte tot ce am considerat ca imi era toxic sufletesc si am ramas singura.
Psiholoaga mi-o spus ca am depresie cronica si anxietate sociala si mi-a oferit pastile, pe care desigur le-am refuzat, chiar nu aveam nevoie de ceva care sa ma futa mintal mai rau decat eram.
Inspirand adanc am mers mai departe, panicandu-ma cand eram in jurul multor oameni necunoscuti, lucru ce cu anii in urma ma facea doar sa rad si sa ma dau in spectacol cat sa observe toata lumea cat de faina is eu si cat de ratati sunt ei.
M-am decis, trebuia sa fac ceva cu mine, sa ma scot din starea asta, asa ca am aplicat la Ubisoft, m-au chemat la interviu si m-au angajat dupa ziua mea, care a fost un total esec fara mama mea care intotdeauna ma trezea cu tortul si cu oamenii care imi cantau "multi ani traiasca", de data asta am m-am trezit in lacrimi si singura in casa.
M-am angajat si am cunoscut persoane noi, carora le multumesc fiecaruia in parte ca m-au ajutat inconstient sa imi canalizez intr-un loc anxietatea.
Am fost la concerte, am vazut Iron Maiden intr-un mod spontan, hotarandu-ma sa merg la concert cu jumatate de ora inainte sa inceapa, si a fost una din fericirile mele.
Am mers in Vama, nu mai vazusem marea de 3 ani si imi era atat de dor de ea. Nu m-am distrat, trebuie sa recunosc, am avut o seara de distractie din 7, a fost frig, iar prietenii mei au stat pe grupulete, iar eu am avut mici decaderi pe care le-am strans bine in piept pentru a nu le strica lor distractia.
Mergand mai departe, am decis sa mai fac cateva schimbari, asa ca mi-am facut un alt tatuaj, reprezentand ceea ce m-a ajutat pe mine in momentele grele, mama si H.I.M, m-am vopsit blond, iar eu...blonda, a fost un soc, de care nu m-am bucurat decat vreo doua luni, caci nu l-am mai suportat si a trebuit sa revin la culorile mele "nebune" pentru a ma face sa ma simt mai sigura pe mine, aka roz now.
Inca sunt o depresiva si o anxioasa, desii nu arat niciodata asta, pentru ca oricum nimeni nu te ajuta cu adevarat. Inca am problemele mele pe care as prefera sa nu le scriu aici, le mentin in jurnalul meu cu sclipici.
Si acum vreau sa le multumesc tuturor celor ce au stiut sa imi fie alaturi si la greu nu doar la bine, ii multumesc in primul rand familie, care stie prin ce trec si au fost acolo, le multumesc prietenilor ce m-au parasit cand eu m-am inchis in casa si in mine, le multumesc persoanelor noi din viata mea ce imi fac zilele mai insorite, le multumesc colegilor ce mereu stiu sa ma faca sa rad, le multumesc vechilor prieteni ce stiu cateodata sa arunce un mesaj de salut, le multumesc tuturor celor ce mi-au fost candva prieteni si acum imi pun etichete, le multumesc si celor ce incearca sa ma ajute sa vindec depresia, dar sa va spun un secret: am invatat sa traiesc cu ea, caci ea nu se vindeca. va multumesc tututor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu