Sunt scarbita de ceea ce fac, stiu prea bine ce pot crea, dar stiu mai bine ce pot destrama. Imi place sa ma ranesc singura, sunt o fire masochista, dar iubesc sa trag si alte persoane dupa mine, iubesc sa ma auto-distrug, din interior.
Totul incepe cu o inima, o las sa iubeasca, sa simta emotii, sa bata nestapanit pentru acea persoana, o las sa dispere, sa moara de nerabdare, iar apoi explodez. Devin inconstienta, nu o mai las sa gandeasca, creierul meu este speriat, iar inima tacuta.
Rautatea acea interioara, stinsa cu o buza inchisa de filtrul tigarii, nu poate fi oprita doar pentru o secunda, iar atunci cand inima reuseste sa-si strecoare un cuvant...este prea tarziu.
Ma urasc, intr-adevar, dar orice as face, nu ma pot schimba. Sunt egoista, intr-adevar, disper dupa a avea acel lucru langa mine.
Astept...sa fiu trezita cu o palma la realitate, sa ii aud vocea si sa-mi spuna ca sunt o cretina, iar in momentul in care as schita un cuvant sa imi fie refuzat de un sarut. Imi doresc, imi doresc multe, am vise si sperante, desarte, inimaginabile, poetice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu