marți, 28 martie 2017

Despre toata nebunia asta din Romania.

Ma tot uitam pe facebook zilele astea si cum astazi am stat ca o lepra infecta in pat toata ziua, am citit cateva postari legate de interzicerea avortului in Romania si despre pro-familie
Cum ar trebui sa incep? "Mai oameni buni,", "Cretini dracului,", "Ipocriti infecti" ?
Suntem o tara de dobitoci, de oi inculte fara libertate.

Mai tampitilor, voi astia cu pro anti-avort, tu, barbat-cap-al-familie, dupa cum pretinzi, daca fiica-ta e violata si rascracita de 5 insi, batuta si vai de curul ei la 15 ani si ramane gravida cu un copil pe care CLAR NU SI-L DORESTE si sa zicem ca prin absurd copilul ala are si malformatii, ce naiba faci? Ii strici tot viitorul ca esti tu mare idiot al lui Dumnezeu si ca esti mare fanatic al familiei? Ce familie, ma tampitule, o sa aibe copilasul ala? Bolnav, cu o mama care nu l-a dorit si posibil sa il si dispretuiasca ca i-a distrus tineretea si a transformat-o intr-o alcoolica violenta, fara tata prezent, iar tu figura paterna puternica ce esti il puteai scuti de viata asta mizera si sa nu suferi cand il vezi ca se sinucide la 14 ani satul de lumea asta scarboasa.

Si ca tot vorbim de familia clasica religioasa, citisem ca tatal esti capul familie, bullshit. La mine in familie mama conducea tot, si cand zic tot...TOT. Tata saracul decat aducea bani si atat, mama stia tot ce misca in jur, pentru ca ea statea acasa toata ziua, ea avea grija de mine si de fratii mei, ea cunostea toate modurile prin care sa ne "manipuleze" cand era cazul, nu tata. Tatal, intr-adevar este o figura mai puternica, dar de el nu mi-a fost teama niciodata, in niciun caz cum imi era de mama, si nu o pot numi teama cat era o rusine imensa.

Revenind la subiect, ipocritilor! Sunteti niste scarbe de oameni toti, toti venerantii astia ai biserici, imi e scarba de voi. Nu sunt ateista, sunt agnostica, am fost in ultimii 1 an in biserica cat nu am fost toata viata mea, asta ca sa stiti ca nu i-au foc cand intru in ea, chill.

Am citit acum vreo 20 de minute un articol de la VICE tot cu acest subiect + homosexuali. 
Si scria acolo un gagiu gay despre cum raspundea lumea la comunitatea lor si la infiatul copiilor, desigur toti fanatici astia duhovnicesti au facut spume cand li s-au adresat intrebari de genul: "Daca fiul dvs ar fii gay, cum ati reactiona?" / "Ce parere aveti in legatura cu adoptia copiilor parasiti de catre cuplurile gay?' 
Desigur ca toti au impresia ca sa fii gay e o boala si nu ai fost crescut bine sau ca esti posedat de Satana sau ca esti pur si simplu nebun. Nu, voi sunteti aia nebuni si posedati, oamenii din comunitatea LGBT is foarte normali, poate mai normali ca multi dintre noi, si sunt sigura ca un copil adoptat de un cuplu gay ar primi si mai multa dragoste decat unul adoptat de o familie crestina.

Imi e scarba de ce ati facut din tara asta, comunistilor! 
Vreti sa interziceti si orice forma de precautie, de ce? Sa turnam copii ca iepuri? Bine! Oferiti-ne conditii si noi turnam copii ca la fabrica, dati-ne casa, dati-ne conditii, dati-ne salarii ca afara.
Voi chiar traiti cu impresia ca o femeie avorteaza din placere? Nici nu vreau sa imi imaginez prin ce trece o femeie cand avorteaza, spre fericirea mea nu a fost cazul la mine, dar daca va fi nevoie, o voi face! De ce? Pentru ca vreau un viitor bun pentru copilul meu, vreau sa ii ofer mai mult decat am avut eu, vreau sa aibe tot ce ii trebuie, nu sa traiasca in chirie cu mine si sa manance paste la micul dejun, mai am de copilarit, vreau sa stau pana la ora 4 sa ma joc pe pc nu sa imi urle un copil in cap. 

Sunteti niste bezmetici, toti astia de iesiti in strada, sper ca marele vostru Dumnezeu sa va lumineze mintiile si cu asta am zis tot.


duminică, 1 ianuarie 2017

me in 365 days

so, mi-am propus sa fac chestia asta aka sa imi fac cate un selfie/non selfie in fiecare zi sa vad cum imi evoluaza viata intr-un an. pwp

https://365kindofloli.tumblr.com/

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Hurt, but that shit doesn't kill you, makes you strong, so bring it on




2016, anul ce ne-a trezit la realitate, pe unii dintre noi.
2016, anul ce mi-a adus numai belele, dar si mici bucuri printre ele. Fericire, tristete, nebunie, agitatie, vise daramate, alte vise create, iubire si regrete.
Nu am scris pe tot parcursul anului, nu pentru ca nu am avut timp sau poate chef, ci pentru ca nu.


Anul meu a inceput ca un fulger, am vazut doar holuri si saloane de spital, am picat examene si am pierdut timp.
Multa agitatie, pana in 29 februarie, se facea ca anul acesta sa fie bisect, si sa isi doreasca sa imi ia mama in ziua respectiva. Am plans, am strigat si am urlat, am crezut ca nu voi mai stii sa fiu om dupa ziua aceaia. Au urmat zile de chin si deplasare mintala. M-am pierdut, m-am pierdut pe mine ca persoana si inca incerc sa ma regasesc.
Am revenit la facultate, mi-am luat examenele intr-un chin teribil. Nu am mai avut chef de nimic, nici macar de aspectul meu.
Mi-am revenit usor, devenind super edgy si enervanta, ignoram totul in jurul meu si nu imi pasa de nimic.
Realizand ca inca pot zambi am zis ca trebuie sa fac ceva cu viata mea, am dat la o parte tot ce am considerat ca imi era toxic sufletesc si am ramas singura.
Psiholoaga mi-o spus ca am depresie cronica si anxietate sociala si mi-a oferit pastile, pe care desigur le-am refuzat, chiar nu aveam nevoie de ceva care sa ma futa mintal mai rau decat eram.
Inspirand adanc am mers mai departe, panicandu-ma cand eram in jurul multor oameni necunoscuti, lucru ce cu anii in urma ma facea doar sa rad si sa ma dau in spectacol cat sa observe toata lumea cat de faina is eu si cat de ratati sunt ei.

M-am decis, trebuia sa fac ceva cu mine, sa ma scot din starea asta, asa ca am aplicat la Ubisoft, m-au chemat la interviu si m-au angajat dupa ziua mea, care a fost un total esec fara mama mea care intotdeauna ma trezea cu tortul si cu oamenii care imi cantau "multi ani traiasca", de data asta am m-am trezit in lacrimi si singura in casa.
M-am angajat si am cunoscut persoane noi, carora le multumesc fiecaruia in parte ca m-au ajutat inconstient sa imi canalizez intr-un loc anxietatea.

Am fost la concerte, am vazut Iron Maiden intr-un mod spontan, hotarandu-ma sa merg la concert cu jumatate de ora inainte sa inceapa, si a fost una din fericirile mele.
Am mers in Vama, nu mai vazusem marea de 3 ani si imi era atat de dor de ea. Nu m-am distrat, trebuie sa recunosc, am avut o seara de distractie din 7, a fost frig, iar prietenii mei au stat pe grupulete, iar eu am avut mici decaderi pe care le-am strans bine in piept pentru a nu le strica lor distractia.
Mergand mai departe, am decis sa mai fac cateva schimbari, asa ca mi-am facut un alt tatuaj, reprezentand ceea ce m-a ajutat pe mine in momentele grele, mama si H.I.M, m-am vopsit blond, iar eu...blonda, a fost un soc, de care nu m-am bucurat decat vreo doua luni, caci nu l-am mai suportat si a trebuit sa revin la culorile mele "nebune" pentru a ma face sa ma simt mai sigura pe mine, aka roz now.

Inca sunt o depresiva si o anxioasa, desii nu arat niciodata asta, pentru ca oricum nimeni nu te ajuta cu adevarat. Inca am problemele mele pe care as prefera sa nu le scriu aici, le mentin in jurnalul meu cu sclipici.

Si acum vreau sa le multumesc tuturor celor ce au stiut sa imi fie alaturi si la greu nu doar la bine, ii multumesc in primul rand familie, care stie prin ce trec si au fost acolo, le multumesc prietenilor ce m-au parasit cand eu m-am inchis in casa si in mine, le multumesc persoanelor noi din viata mea ce imi fac zilele mai insorite, le multumesc colegilor ce mereu stiu sa ma faca sa rad, le multumesc vechilor prieteni ce stiu cateodata sa arunce un mesaj de salut, le multumesc tuturor celor ce mi-au fost candva prieteni si acum imi pun etichete, le multumesc si celor ce incearca sa ma ajute sa vindec depresia, dar sa va spun un secret: am invatat sa traiesc cu ea, caci ea nu se vindeca. va multumesc tututor.

miercuri, 23 decembrie 2015

distanta e doar un cuvant, atunci cand iubirea e totul






Cum e dupa ce inima iti este zdrobita, dar cineva iti aduna bucatelele si incepe sa le lipeasca? Nu stii? Inseamna ca esti inca trist... Nici nu stiu cum sa-ti descriu acest sentiment, fluturasi in stomac, zeci de zambete pe chipul tau...totul este ceva ce nu ai mai vazut de mult. Vocea lui te duce la disperare, te face sa te simti din nou fericita...
Ma porti pe o aripa in visul tau, in fiecare seara.
Zilele sunt numarate, incerc din rasputeri sa nu simt aceasta disperare de a ma culcusi la pieptul tau, incerc din rasputeri sa nu tanjesc dupa buzele tale...caci le-am gustat aroma, imi pot aminti fara sa rasuflu...sunt dulci, cu aroma tigarilor, moi si usor uscate. 
Ma simt ciudat, oare pentru ca acest sentiment nu l-am purtat in piept niciodata? Aceasta nerabdare de a te revedea ... In acest moment presupun ca ma visezi, caci eu ma gandesc la tine...
Cum ai reusit? Oare si eu am facut acelasi lucru? Ti-am amintit cum e sa ai emotii? Sa vrei sa mori in bratele unei persoane? Hmpf...eu asa cred...si ma simt extraordinar...ma simt de parca tot ce mi se intampla in jur nu este real, doar tu esti cel real. 

Vocea ta e mai mult decat minunata...chiar si acum, cand nu o aud, doar mi-o amintesc, disper, disper sa o aud din nou...
Astept cu nerabdare ca fulgii de nea sa cada din cer, pentru ca atunci stiu ca vei veni...atunci o sa fiu acel fluture in palma ta...

luni, 22 decembrie 2014

-lonely hearts, lonely nights.


E dureros, totul in jurul meu se destrama, stiu, stiu ca doar eu sunt vinovata...puterea mea de distrugere e nemasurata. Sunt un robot, am fost creata pentru a distruge tot ce ma poate ajuta, ma iubesc si ma urasc.
Sunt scarbita de ceea ce fac, stiu prea bine ce pot crea, dar stiu mai bine ce pot destrama. Imi place sa ma ranesc singura, sunt o fire masochista, dar iubesc sa trag si alte persoane dupa mine, iubesc sa ma auto-distrug, din interior.
Totul incepe cu o inima, o las sa iubeasca, sa simta emotii, sa bata nestapanit pentru acea persoana, o las sa dispere, sa moara de nerabdare, iar apoi explodez. Devin inconstienta, nu o mai las sa gandeasca, creierul meu este speriat, iar inima tacuta.
Rautatea acea interioara, stinsa cu o buza inchisa de filtrul tigarii, nu poate fi oprita doar pentru o secunda, iar atunci cand inima reuseste sa-si strecoare un cuvant...este prea tarziu.
Ma urasc, intr-adevar, dar orice as face, nu ma pot schimba. Sunt egoista, intr-adevar, disper dupa a avea acel lucru langa mine.
Astept...sa fiu trezita cu o palma la realitate, sa ii aud vocea si sa-mi spuna ca sunt o cretina, iar in momentul in care as schita un cuvant sa imi fie refuzat de un sarut. Imi doresc, imi doresc multe, am vise si sperante, desarte, inimaginabile, poetice.

marți, 24 iunie 2014

Tie nu ti-e dor?


E trist, totul in jurul meu e pustiu...e dureros, aud numai tipete...si durerile nu ma lasa o secunda...ma doare atat fizic cat si sufletesc, vreau sa ma indepartez de tot..de tine...de orice, am ajuns sa-mi placa din nou sa stau singura, inchisa in propia-mi persoana...de ce? Pentru ca singura persoana in care aveam cu adevarat incredere, singura persoana caruia i-am putut darui orice cuvant fara sa-mi fie teama...acea persoana care ma facut sa am incredere in mine ma tradat...iar asta mi-a distrus increderea in mine, mi-a distrus orice din mine...
Vreau sa traiesc. Dar nu asa...Vreau sa plec, cat mai departe. Undeva unde nimeni sa nu ma cunoasca. Sa o iau de la zero. Si de data asta, sa fiu eu insami, fericita.
Numai pot sa rezist la tot acest chin, vreau sa uit tot...dar cum as putea uita acele momente de fericire? Dar, cum as putea uita acele momente de tristete? Totul mi se invarte in cap precum un titirez si orice as vrea sa fac nu pot, pentru ca tu esti acolo si-mi distragi atentia. Te rog, pleaca! Cred ca merit si eu inca o sansa la fericire, oricat de falsa ar fi...la fel cum tu ai gasit-o candva...

Cand esti trist, simti nevoia sa iti auzi tristetea structurata in muzica...iar pentru mine muzica e singura scapare, muzica si tigarile...iar pentru tine, ce a fost?
As vrea sa cauti o persoana...o persoana care sa te iubeasca asa mult cum o faceam eu...nu cred ca vei gasi vreodata, cum nici eu nu voi gasi acel baiat perfect care erai tu odata...
Ma doare ca ti-am iubit defectele si le-am acceptat asa cum erau ele, dar tu? Ce ai facut?

Repet, nu ma transform in victima, dar TU sti cel mai bine razboiul ce are acum loc in sufletul meu.

marți, 8 octombrie 2013

Cine iubeste si lasa...


Imi e dor de zilele in care ne plimbam tinuti de mana.
Imi e dor de momentele in care ma sarutai spontan.
Imi e dor de noptile in care imi bateai in geam cu biletele.
Imi e dor de zilele in care ma trezeam cu tine in fata ochilor.
Imi e dor de momentele in care nu stiam sa ridicam tonul.
Imi e dor de noptile in care adormeam goi.
Imi e dor de zilele in care stiam sa ne distram, doar noi doi.
Imi e dor de momentele in care stateam si ne uitam unul la altul.
Imi e dor de noptile in care adormeam imbratisati.
Imi e dor de zilele in care ne jucam impreuna.
Imi e dor de momentele in care nu stiam ce sa mai facem sa ne fericim reciproc.
Imi e dor de noptile in care vorbeam pana dimineata la telefon.
Imi e dor de ce eram inainte.
Imi e dor sa ne iubim.
Imi e dor de tine.