Îmi trec mâna uscate peste chip şi simt cum pielea mi se umezeşte, lacrimile curg şi eu nu ştiu de ce şi nici măcar de când. Au trecut deja două luni şi ştiu prea bine că te iubesc. Nu te cunosc de două luni, nu te iubesc de două luni, nu mă cunoşti de două luni, nu mă iubeşti de doar două luni.
Mă simt penibil, dar într-un sens bun. Îmi spun dragostea în faţa tuturor, mi-ar plăcea ca toţi să simte sentimentele mele, lumea ar fi un loc mai bun. O voi spune mereu , te iubesc! Şi ştiu că nu o vei uita...
Urăsc când cineva mă tachinează, dar iubesc când o faci tu. Urăsc să spun cuvinte dulci cuiva, dar iubesc să ţi le spun ţie. Urăsc să zâmbesc precum un copil, dar iubesc să-ţi zâmbesc ţie aşa. Urăsc să stresez lumea, dar iubesc să te stresez pe tine şi şti că orice fac o fac din dragoste.
Aştept cu nerăbdare, următoarea şi următorea, până la a 1000 aniversare.
Ţi-am promis, îţi voi scrie în fiecare lună, îmi voi arăta un pic din sentimentele mele alături de tine , ţine minte şi te rog nu uita, mereu voi fi lângă tine şi mereu te voi iubi aşa cum o fac acum.
Trist. Noi vrem sa vedem drame! Eu vreau sa vad crime! Sange pe pereti! Sare sangele,sare sangele,iese baaaaaaaaaa!
RăspundețiȘtergereiubirea mereu a fost un sentiment placut:)
RăspundețiȘtergere