Te caut alergând pe bulevardul amintirilor , am rochie lungă sângerie şi pantofii negri de astă dată ; machiajul negru mi se întinde prevesting lacrimi cenuşii ce vor cădea zdrăbindu-se de aramă din cauza ta. Continui să te caut în pustietatea nopţii , trec prin locuri unde am stat noi. Acum nu mai sunt decât umbre , umbrele noastre ce cu timpul se şterg ca o dâră de creion ştearsă cu o radieră.
Continui să alerg , simţind cum gleznele îmi iau foc , mă opresc îndurerată , cad şi mă izbesc de asfaltul crăpat. O ploaie umedă şi rece , îmi alină pielea în timp ce simt o căldură omenească apropiindu-se de mine. Se apleacă mă priveşte cu înduioşare şi mă ajută să mă ridic.
Chipul acesta , angelic deloc , chipul acesta masculin atât de drag. Mă urmăreşte peste tot , în orice vis fantastic pe care îl deţin cu propia materie cenuşie. Îi strâng cu putere mâna rece , şi adaug un zâmbet pueril. Mă năpustesc asupra formei bărbăteşti , în speranţa de a o îmbrăţişa; visul mi se năruie şi forma dispare , transformându-se în praful ce se aşternea odinioară pe asflat.
Închid ochii şi îi redeschid , observ că totul a fost un vis , iar eu sunt mai uscată ca niciodată. Privesc persoanele nedumerite din jurul meu , şi încerc să le fac , să îmi fac şi propia persoană să creadă că totul a fost un nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu