Soarta;

Este ora 12, şi vă spun că mor somn. Atât de somn încât nu îmi pot stăpânii setea cu care aş vrea să "tăvăl" pătura de pe suprafaţa patului atunci când visez te miri ce doză prostească de iubire. Vise impregnate şi coşmaruri aburinde , totul este atât de confuz , pierdut în pădurea de ceaţă a nebuniei.
Totul începe să se destrame în jurul meu , precum castelul regelui Terorii , privesc nedumerită cum totul se strică , simt că compasiunea mea pentru univers nu mă ajută şi nici pe cei din interiorul castelului nu îi ajută. Moartea ne previne şi ne îndeamnă să îmbrăţişăm cu iubire viaţa , pentru că merită trăită.
Oboseală , nestingherire , perversitate şi fantasme , totul este atât de pueril şi ai impresia că este o propoziţie anacolută. Copilăresc , şed pe un scaun derăpănad în acest castel profanat de dezastrele temperaturii scăzute ale termperamentului trupesc omeneşti. Ne comportăm ca atare , ca nişte fraieri ce nu fac totul pentru iubire , ce nu fac totul pentru ei şi pentru fericirea lor , le pasă de ceea ce cei din jur spun , ce acei prefăcuţi ce-şi doresc totul pentru ei te fac să nu te simţi stăpân pe propiul corp şi să ai impresia că te pierzi în spaţiul terestru, dar tot o dată extraterestru. Nu ştim să luptăm , suntem nişte laşi în corpuri masive , suntem nişte laşi cu minţi blege şi moleşite de vanitate , suntem nişte laşi pentru că nu ştim să iubim , suntem nişte laşi pentru că deţin sensul cuvântului LAŞ!
Amor de nedescris , oase frânte , inimi crăpate , cerebel strivit , degete sucite , imaginea ce îmi vine în minte poate fi provocată numai de o imaginaţie bogată şi bolnavă ca a mea. Şi eu spun că inimile crăpate ,cerebel strivit, amorul de nedescris , poate fi reţeta unei boli incurabile provocate de o singură nenorocită blestemată persoană!