Privesc în oglindă-mi spartă , reuşind să descriu înşirat tot ceea ce văd. Un chip de copil , un copil ce strigă după atenţia celor din jur , atât de puţină , dar măcar şi o singură persoană dacă se va sinchisi să nu trateze acel copil cu non-şalanţă ar fi perfect. Pe lângă acel chip pistruiat cu ochi verzui , se află un zâmbet care cere vanitate , de care are parte şi regretă.
De aş rămâne în anonimat şi nu mi-ar păsa de toate acestea... dar nu pot , nu sunt o anonimă , nu sunt o nepăsătoare. Am o inimă ce ticăie ca un ceas la atingeri finuţe , la sperieturi groaznice , şi la toate emoţiile înconjurătoare.
Dar interior ce se află? Cum îndepărtezi masca de copil pueril , dai de un suflet gol , singuratic.
Vise aglomerate , metropola de înlănţuiri imaginare, mii de imagini întipărite într-un sertar metalic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu