Îmi privesc faţa rotundă şi palidă , ochii îmi sunt încercănaţi şi încerc să mă trezesc din visul de odinioară. Simt nevoie de odihnă , nevoia de a fi într-un loc cald ,un loc plăcut.
Vreau doar o zi pe un câmp pustie, să stau pe iarba verde moale şi plăcută , la razele puternic radiante ale soarelui şi să moţăi precum un motan leneş. Cer prea mult o zi liniştită departe de agitaţia oamenilor?
Totul este creat pentru a ne induce în eroare , pentru a provoca stricăciuni şi a ne băgă în spurcăciunea de zi cu zi a oraşelor mari , alături de maşiniile poluante , de copii deloc zdraveni cu creeri (am ajuns să urăsc copii de nouă ani , în special băieţii care au un tupeu fantastic. ce părinţi iresponsabili sunt în ziua de azi. Eu una nu îmi permiteam să strig după o persoană mai învârstă ca mine cu "fă" sau "huă" sau chiar să o ating; manelele strică mult , iar copii ăia sunt viitorul prost al Câmpinei , al României , viitor de tot căcatul!).
Aş vrea să fiu departe de toată aceasta incultură , şi nu spun că în alte ţări umblă câinii cu covrigi în coadă şi că acolo nu sunt persoane de genul. Ba da sunt! Dar poate că nu în halul ăsta ca la noi. Îmi e dor de Dunăre , acolo totul este liniştit , un câmp liber , Dunărea liberă ce curge alinând şi limpezind mintea. Aş vrea să mă adâncesc în ea , în acei 16 metrii adânci apropiaţi de mal şi să mă afund într-un somn etern odihnitor.
Dubioasa cerere. Obisnuieste-te,evoluam cat evoluam dar pana la urma procesul se va inversa.
RăspundețiȘtergere